... nu înțelegi că nu a mai rămas nimic ...
în afară
de un ceas
care bate mereu în gol,
de când pietrele au înghițit
,,te iubesc "
până la ultima consoană
și ciorile anunță toamne lungi,
cu rubinii amurguri
și nopți,
multe nopți albe
și că acest ceas care va bate
mereu
în gol,
din oră în oră,
iar nimicul ne va împărți
(ca pe niște felii de portocală),
până când vom deveni
aceea
parte din nimic,
în umbra unui zero,
5.Ianuarie.2021
Degeaba vrei să încerci,
Să întorci timpul ...
Oricum sentimentele rămân
În urmă
Și nici frânele de ambreiaj
Nu se mai lasă călcate
În accelerație ...
Alunecăm pe o pantă,
Tot mai abruptă
Și tot mai tare,
Odată
Cu pietrele acelea
Sub care mai devreme
Sau mai târziu,
Vom fi
Acoperiți
De același cuvânt ...
4.Ianuarie.2022
Prin mansarda iernii,
fără zăpadă
zilele și nopțile se joacă
încontinuu de-a timpul
mereu,
sparg câte un borcan cu nisip.
Zgomotul boabelor de nisip,
împrăștiindu-se în toate direcțiile
printre pânzele de păianjeni,
îmi trezește toate angoasele,
stările mai vechi sau mai noi
și sentimente bizare
(pe care mi le reprim într-o permanentă negare)
fără să știu de ce ...
Ochii minții mele,
încep să caute
răspunsuri
chestionarelor dintr-un buzunar al unui alter ego
dar cioburile borcanelor de nisip
taie calea aerului ...
Între două respirații
se aude ecoul unui cântec
straniu.
Iar zilele și nopțile
se joacă de-a timpul
printre lumini și umbre
doar,
ploaia recunoaște acea parte
a pământului
din care lipsesc ...
2.Ianuarie.2022
