Cu
brațele ce cuprind necuprinsul,
alerg
într-un picior improvizat dintr-o imaginație
bogată
a insomniei,
pe
toate podișurile nopții,
în
direcția fericirii
(despre
care spun unii că există, dar nimeni nu știe cum arată exact)
și
din când în când, mă opresc în dreptul
unor
semne de întrebare
cu
o sprânceană ridicată,
le
scutur și le întorc pe o parte și pe alta
în
speranța că voi găsi un răspuns sau fericirea,
dar
nu,
nu
găsesc nimic!
Simulez
o nepăsare și încerc să deșurubez piciorul,
însă,
nu
mă lasă insomnia
și
nu știu cum se întâmplă mereu
limbile
ceasornicului din memoria mea
se
întorc până în clipa
în
care i-am privit ochii...
Și
ploua în jur cu fluturi mărunți
și
mirosea totul a nesfârșire,
iar
eu
credeam
că așa arăta fericirea,
dar
nu,
de
fapt, tot ce a fost atunci
era
jocul unei iluzii,
un
joc murdar de gesturi și zâmbete perfide,
nimic
altceva!
Și
totuși, poate fericirea stă ascunsă
în
strigătul pământului și în râsul cerului,
când
îngerii
bat din aripi...
Alerg
...
3.Mai.2022