marți, 15 noiembrie 2022

Au adormit cireșii

 

- Și ce dacă au adormit cireșii

în miez de Noiembrie

și Iarba ne ascultă mâinile frământând frigul

din punctele I-urilor?! ...

 

Felinarele ne desenează trupurile

în perspectiva unei Amintiri

născută noaptea,

pe drumul dintre ieri și mâine...

 

Durerea mai pătrunde și azi,

în măduva Sărutului

condamnat

la uitare

în ultima pronunțare a verii,

după despărțirea din primăvară...

 

 

                                              15.Noiembrie.2022

duminică, 13 noiembrie 2022

Intenție

 

-Dacă nu ne mai sunt îndeajuns

sau sunt prea scumpe cuvintele,

compostăm cu sentimente,

ca să ajungem la Adevăr,

cel compus din alb și negru,

din lumină, întuneric și umbre,

din linii , puncte și cifre,

scos la licitație,

dintr-un măr și dintr-o coastă...

 

Timpul va deconta totul

celui care știe să primească nimic,

în schimbul Absolutului,

la destinație...

 

Intenția de-a ierta

există

întotdeauna în uitare...

miercuri, 9 noiembrie 2022

Amintiri compostate

 

Ciorile s-au mutat marți spre iarnă,

dinspre lunga toamnă,

însă,

Timpul nu are absolut nimic împotrivă,

nici când temperatura se plimbă

în jos și în jos,

prin termometre, agale,

și ceața ne acoperă până și sentimentele...

 

Între sâmbătă și vară

mai e primăvară în amintiri

compostate,

în tăcerea nopților târzii...

 

Ploaia miroase a tine,

iubito...

 

                                                         9.Noiembrie.2022

Anatomia distanței

Spațiul dintre două inimi devine ferestre, decupate din carnea Furiei legate la ochi de trunchiul cuvântului pierdut printre silabe: ...