Sarcasmul

în traficul anotimpurilor,

mă scutură

sentimentele

cu brutalitate de pe ele

(ca și cum aș fi o scamă)

și fug

prin ploaie,

vânt,

căderi de lumină,

răsărit de umbre...

izbindu-mă de asfalt

sau de ziduri...

nu mai simt...

nu mai aud...

nu mai văd...

respirația mi-a devenit un reflex

pur și simplu

de-a trăi,

spre disperarea morții,

ce așteaptă să mă prindă

șezând pe cadranul

unui ceas

din colțul străzii,

mestecând printre dinți

niște secunde...

prelungindu-și viața sarcasmul.

                               22.Septembrie.2019-ora:01:13

Ultima carte

-Spune-mi ce culoare are jumătatea ta

de lună

când pe strada mea

dansează norii

în ritmul țipătului unui lup

din gura morții

și aripile unui liliac

se zbat

ca un ochi

prevestind un semn rău

iar inima

îmi tremură ca o flacără în bătaia

vântului.

...viața își joacă ultima carte

mizând pe noroc...

 lumina se ascunde într-un plâns de copil.

    

                                       20.septembrie.2019

Dragă doamnă...

între coaste îmi stau iernile

cu zăpezile lor

mirosind a păcate arse

sub delirul salcâmilor

primăverii

 trecute prin focul primei iubiri.

într-o dimineață

de vară,

târzie

în vârful sânilor tăi,

au început

gutuii

să prindă lumina

soarelui

spre apus...

dragă doamnă,

mi se face toamnă

în cuvinte.

 ...mi-ai spus,

cândva.

                                      18.Septembrie.2019

Două intresecții

cuvintele îmi șerpuiesc în cerul gurii

și între pomeții interiori,

se încolăcesc pe vârful limbii

tăcute

intrate în ovulație

pentru un singur ovul

scos din ecuația fericirii

zilelor

spânzurate de arcurile ceasului,

cu cadranul întors spre punctul

care indică două intersecții:

spre stânga

sfârșitul,

la dreapta începutul,

depinde

din ce unghi privești

cu ochii deprinși din orbitele

lumii,

în doi,

la singular,

prin paharul plin pe jumătate

de întuneric

după

care se ascunde lumina

de adevăr.

calea de mijloc

spre înapoi și înainte

nu există.

...aș vrea să mi se nască

uitarea.

                                        17.Septembrie.2019

Poate

...poate dacă

nu m-ai căuta...

m-ai vedea printre cuvintele

aruncate

în coșul cojilor de portocale,

sub bradul

împodobit cu nuci,

din care ne strigă pe nume

niște viermi de mătase

atât de tare,

încât se clatină și ceasul

de pe perete.

iar zăpada începe să devină roșie.

...poate dacă

nu m-ai întreba...

m-ai auzi printre cioburile oglinzii,

sparte

de ecoul clopotului unei biserici,

în care

sfinții coboară din fresce

să ne miruiască

cu lumină,

să ne mai naștem odată,

călcând pe capul

morții.

și pe demoni,

îmbătându-i

cu aghiazmă.

...poate dacă

nu m-ai atinge...

m-ai simți printre flăcările focului

arzând,

în acele nopți

când își leapădă durerea dinții

într-un borcan

cu bucăți de cretă albastră.

și stelele

se văd în ochii copilului

pierdut,

în femeia

ce desenează fluturi

pe podea.

...poate...

                                                   10.Septembrie.2019