NEBUNIA SALCÂMILOR

simt zvâcnirea verdelui crud prin venele nopții,

pășind pe amintirea

clipei,

ce s-a iubit cu trecutul în iarba udă

de rouă,

sub nebunia salcâmilor

cu ochii prinși în visare

și șoptind cuvinte într-o franceză veche...

-,,să nu mă uiți!”

                                               16.Decembrie.2018

NU ȘTIU SĂ...

...ochii tăi,

nu știu să simtă foșnetul pașilor dimineții spre târziu coborând.

...buzele tale,

nu știu să atingă umbra curgând pe umerii nopții.

...brațele tale,

nu știu să asculte plânsul unei culori sub ploaia dintr-un singur nor.

...urechile tale,

nu știu să cuprindă strigătul rostogolindu-se pe coloana abisului.

 ...picioarele tale,

nu știu să oprească zborul secundei dintr-o șoaptă.

...degetele tale,

 nu știu  să mă citească în cartea tăcerii scrisă.

                                                     16.Decembrie.2018

Nor de aburi

într-un violet abstract,
mi-e înstrăinat răsăritul

visului,

zămislit dintr-un nor de aburi

în colțul unui gând

și îngerii strâng cioburile șoaptelor,

aruncate pe limba ceasului

rămas în urma verii,

trecută

prin zăpada florilor de cireș...

 ieri.

                                                15.Decembrie.2018

Cătușele singurătății

scormonesc cu privirea pereții odăii,

să pătrundă

mai multă lumină.

simt

mirosul pregnant al anilor cu poveștile

știute sau nu ale strămoșilor,

amestecat în culoarea lutului

din spatele straturilor de var,

rezistând cu stoicism în fața furiei tuturor anotimpurilor.

și lasă umbrele fiecărei nopți,

să-mi înghită ecoul în cădere a lacrimilor pe pernă

când durerea îmi pune cătușele singurătății.

                                              14.Decembrie.2018

Iriși sălbatici

îmi înfloresc sânii într-un albastru

nefiresc,

asemeni unor iriși sălbatici

pe marginea fiorului

sub roua

dimineții

dintre duminicile uitate în umbra postului

de vineri...

și gura ta,

nu știe să-mi strige

numele.

...femeie!?

                                                    13.Decembrie.2018