Iriși sălbatici

îmi înfloresc sânii într-un albastru

nefiresc,

asemeni unor iriși sălbatici

pe marginea fiorului

sub roua

dimineții

dintre duminicile uitate în umbra postului

de vineri...

și gura ta,

nu știe să-mi strige

numele.

...femeie!?

                                                    13.Decembrie.2018

Mă lipsesc

tălpile vremii ce a trecut

prin uterul șoaptelor,

din pragul buzei

mușcată

în așteptare,

miroseau

a nisip ars,

sau nu știu...

văd urme de ocru.

...simt...

îmi lipsești și mă lipsesc.

                                            13.Decembrie.2018

Roșu

cu șoldurile uleioase de lumină,

dimineața

pășește pe covorul roșu,

din odaia

șoaptelor adormite sub umbra unei așteptări

crescută din tine...

îmi măsoară privirea pierdută dincolo de fereastra sinelui.

căutând sensul depărtării,

trasată spre direcția

uitării...

de noi.

                                                 12.Decembrie.2018

Drumul inimii

merg într-un picior al privirii,

pe urmele amintirii

ploii,

al florilor de tei
de pe drumul inimii,

spre chemarea nopții

ce ignoră opusul depărtării,

aruncând din gât cu spini

înspre ce ar putea fi...

dincolo de ieri.

                                                     11.Decembrie.2018

Imperfectul perfect

ești imperfectul compus

perfect

pe linia din palma iluziei,

scris în alfabetul Braille

și învăț

să te citesc pe de rost,

în ideea dimineții

ce s-a trezit cu gândul la tine.

                                             11.Decembrie.2018