Peste legile scrise ale Timpului,
vin și se duc Umbrele
călare pe coama Vântului,
deasupra oglinzii pământului — zgomot de copite pe sticlă.
Și plânge Liniștea de o durere deschisă;
în jur curge nisip de gheață,
iar sarea din carnea Luminii
devine semnul unui izvor
înecat în setea Cerului,
la marginea Nopții.
Tăcerea — oarbă, cu jumătăți de Adevăruri albe
în mână.
24 Aprilie 2026
Liniștea își înghite ecoul
și lumea se strânge într-un punct,
și totul devine un zid...
Dincolo de el — doar durerea ploii.
19 Aprilie 2026
Aerul a învățat să zboare
înainte ca Zborul să fie verb.
Verbul a fost prima idee a Ploii;
Ploaia este sentimentul de durere al Pietrei.
Piatra are ochi de lumină noaptea,
Noaptea își urcă pasul în cel mai înalt punct al Timpului.
Timpul măsoară pulsul Cuvântului, căzut în delirul propriului său Ecou;
Ecoul își imaginează că s-a născut Fluture.
Fluturele stinge focul din rănile deschise de Vânt;
Vântul supune totul la tăcere, într-un somn infinit.
Infinitul nu se teme niciodată de silabele Morții...
16 Aprilie 2026
