joi, 27 octombrie 2022

Intermediar

 

- Cât timp stai aici...

Eu mă caut în toate buzunarele nopților

și în toate mânecile dimineților,

cusute cu ceva

intermediar.

 

Unui vis îi mai lipsea foarte puțin

din ceva

să devină realitate.

 

Iertarea se simte cu palmele

și cu ochii...

 

- Ai uitat să-mi spui

cine

și unde sunt

acum...

 

 

                                                    27.Octombrie.2022

luni, 24 octombrie 2022

Pauză

 

Îmi iau pauză de tine și de mine...

 

Probabil ai obosit și tu,

de tot ce urlă prin tăcere ...

Și nici Toamna asta

nu ne mai dă nici un motiv

să dansăm beți și goi în ploaie ...

 

Nici motivația nu ne mai caută,

de fapt...

 

În orele de vârf, de ceva vreme, dragostea

e blocată în trafic, pe contra sens,

dinspre inimă spre minte,

așteptarea nu mai are răbdare,

iar schimbarea vine din ideea de-a împărți

unu la doi,

uneori ...

 

 

                                                24.Octombrie.2022

vineri, 21 octombrie 2022

Patruzeci plus

 

- Nu te uita!...

 

Zilele din ultimii opt ani

au început să-mi fie la fel de gri

ca și firele mele

de păr.

Dar, e bine totuși,

atâta timp

cât

Oglinda stă cuminte și nu se sparge de la prima labă a gâștei,

iar oxigenul îmi circulă liber, prin inspirație și expirație,

până în plămâni și creier.

 

- Chiar dacă în actul de identitate

scrie patruzeci plus,

încă,

sunt doar la jumătatea drumului spre mâine

sau poate chiar azi,

rulând pe cele patru roți,

voi ajunge

acolo

unde Hazardul nu și-a propus

să te duci.

 

- Mă atinge tot ceea ce tu

nu mai simți de mult!

Văd întotdeauna tot ce trece pe lângă tine

fără să observi.

Aud exact acel cântec cadențat,

de care tu

nu-ți mai amintești deloc.

 

- Nu, nu-ți întinde mila înspre mine!

 

Pietrele rămân pietre,

lutul rămâne lut

iar Soarele apune și răsare

pentru fiecare la fel,

într-o singură Viață,

doar Moartea face diferența...!

 

  

                                                      21.Octombrie.2022

 

 

 

 

 

 



Și pe cuvânt

  Nas în vânt, vis de-avânt, În nopți dalbe, în versuri albe, îmi ești muză, o galbenă roză, la o ureche, să-mi fii pereche, șopt...