a plecat noaptea
cu călcâiele
roase de insomnii
flămânde.
lăsând
dimineața să se
scalde
în semnele de
întrebare,
într-o cadă
improvizată
în cana din care
mi-am băut cafeaua.
privind
un porumbel de
pe pervazul ferestrei
răzând de gândul,
ce încearcă să
se sinucidă
cu vârful unui
creion...
durerea mă trage
brusc și tare,
de cap.
simt
cum mă pierd
între cei patru pereți galbeni
și încep,
să mă descompun
într-un strigăt
mut
cu șireturile
legate de grindă...
liniștea fumează
cuvânt după cuvânt.
29.August.2019