marți, 24 august 2010

joi, 19 august 2010

Neînţelesul viselor


Uneori, când tăcerea nopţii,
e stăpână pe pământ, dorul tău
obraznic, îmi strigă sufletul rătăcit
în liniştea aparentă împletită cu
neînţelesul viselor şi, îi arată calea
amintirilor, printre suspine iar, patul
meu devine un chici apoi, din dorinţă
se naşte versul iubirii mele, pentru tine.


19.August.2010

duminică, 15 august 2010

La naştere

Aş vrea să mă ascund
într-o îmbrăţişare căci,
viaţa uneori, e atât de
rea dar, nu o găsesc
acolo unde as vrea…şi
simt cum îmi ard obraji
în văpaia lacrimilor iar,
suferinţa biciuindu-mi
sufletul şi atunci, fug
prin rânduri scrise în
spinarea nopţii, să fiu
liberă şi să arunc haina
povară cu care destinul,
m-a îmbrăcat la naştere.


15.August.2010

marți, 3 august 2010

Un răsărit nou

I-au crescut aripi sufletului meu;
şi a învăţat să zboare pe adierea
speranţei, către iubire iar atunci,
când furtunile vieţii se ivesc în
cale, se adăposteşte în cuvinte scrise…
să nu cadă în abisul suferinţei şi
aşteaptă un răsărit nou de fericire.


20.Iulie.2010

Și pe cuvânt

  Nas în vânt, vis de-avânt, În nopți dalbe, în versuri albe, îmi ești muză, o galbenă roză, la o ureche, să-mi fii pereche, șopt...