Între cerul tău și pământul meu
zboară niște păsări ciudate
-Tu nu le vezi,
doar eu le aud cum dau din aripi
și se izbesc de ferestrele
dintre ieri și azi.
Cum se zguduie secunda
și se clatină în sunetul ploii de cioburi,
ce cad din geamurile sparte...
Secunda care va fi mâine
ruina de poimâine,
sub care vom fi îngropați de vii,
undeva...
între cerul tău și pământul meu,
înainte de a fi fost
și ce am fi putut fi noi
vreodată,
între cerul tău și pământul meu.
29.Ianuarie.2021
Eu...?
Laptele ce curge din sânii cuvintelor mute,
Respirația pământului înghețată de vânt,
Zborul unor aripi de cenușă, nevăzute.
Primul suspin al nopții, pierdută în așteptări.
Strigătul măduvei rupte din vârful creionului,
Ultima trezire a dimineții de sub pătura de rouă.
Râsul Morții când își ascute coasa sau sabia,
Un plâns înecat într-un zâmbet larg și amar...
Sunt!
23.Ianuarie.2021
Te aștept...
Te aștept în punctul
unde ni s-au oprit cuvintele,
privirile,
gesturile,
atingerile
și auzul...
Poate din acel punct a început Nimic,
poate de acolo s-a sfârșit Totul...
Sub roțile trenurilor,
pocnesc oasele atemporale,
pe șinele cu o singură direcție
și ciorile bat din aripi pe cadranul ceasului oprit
în punctul
unde s-au terminat visele...
Și nu știu de ce te mai aștept.
11.Ianaurie.2021
