Luminile stinse
Și întunericul aprins
Dincolo de uși ...
Sentimentele se mușcă între ele,
Sălbatic ...
Timpul urlă de teama
Nisipului, ce se scurge mai repede
Pe gâtul sticlei
Ce taie în bucăți totul cu o precizie
Imperturbabilă,
Până la ultimul strigăt de durere,
Până când primul os al uitării
Va lua forma cheii,
Ce va deschide ușa de azi
Spre mâine,
Iar umbra ta
Cu umbra mea
Vor fi perechea perfectă, dansând
La nunta
De piatră,
Pe muzica unui clopot de argint.
Există zile
Pe care nu le pot deosebi
De nopțile
Când ceața începe să muște
Violent
Din fereastra,
Ce se deschidea cândva
Dinspre
Înspre noi,
Fără să fi avut nevoie să ne folosim
De cuvinte
Sau de chestionare,
Să ne argumentăm
Fiecare acțiune,
Sentiment
Și toate stările noastre neprevăzute ...
Ne înțelegeam din priviri subtile,
Pe care uneori ni le furau porumbeii,
Atunci când începeau să ne ciugulească
Din gestul pâinii...
Iar noi râdeam fericiți
Și eram siguri
Că mâine
E doar continuarea de ieri ...
Nici nopțile nu le mai pot deosebi
De zile
Și nici fereastra nu se mai deschide
Iar lumina a rămas cu o sensibilitate,
De când noi
Ne-am stins mult mai devreme și repede
Decât
Ne-am aprins ...
28.Noiembrie.2021
Îmi împart nopțile
În punctele
De la capătul frazelor,
Ce au devenit ziduri înalte
Și reci
Între tine și mine,
Între ieri și azi,
Pe care dansează umbrele noastre
Cu niște amintiri...
Să-mi las sentimentelor timp
De pauză
Sau să moară un pic
Și apoi să reînvie,
Iertându-te
Când vor începe să înflorească
Florile de zăpadă
Ale iernii
De mâine.
26.Noiembrie.2021
