Dance pole

 

... umbrele înghit încet pereții odăii

și oglinda începe să execute un dance pole

în ritmul melodiei unei cutiuțe muzicale,

care nu se mai oprește

(decât dacă te enervezi și o spargi).

Imaginația,

dezbrăcată de inhibiții,

îmi stă în cel întunecat loc al minții,

dar nu încerca să faci lumină în adevărul

din spatele unui alt adevăr,

în care noi doi nu ne mai recunoaștem deloc

(chiar dacă ne privim în ochi)

și ne citim fiecare frază de pe buze,

în alfabetul braiile,

iar la final

ne dăm seama că nu suntem altceva

decât o unghie a nebuniei,

ruptă accidental…

 

odată cu moartea ultimului sărut franțuzesc.

 

 

                                     25.Noiembrie.2020

 

 

 

 

 

Dantela

 

Lasă-ți privirea călăuzită de dantela portjartierei

de pe coapsa mea

stângă,

să găsești cheia propriului tău Rai,

să pășim amândoi dincolo de pragul rațiunii,

acolo

unde infinitul se împarte la doi

și nopțile sunt mai luminoase

decât zilele de vară,

când

lăcomia palmelor tale

îmi mușcă sânii...

 

Știi...

 

uneori

visul e o realitate absolută

sau realitatea e un vis absolut.

 

 

 

                                                                     

                                                23.Noiembrie.2020

                                                                     

 

 

 

 

 

                                                                     

 

Paradoxal

 

Ferestre ferecate
Lumi deschise
Cuvinte înecate
Stele aprinse

Pe asfalt

Linia cretei
Ne desparte
Strigătul pietrei
Ne lovește

Nu simțim
Dar paradoxal

Deși vii
Suntem morții

Nimănui.

 

                                                 

                                        19.Noiembrie.2020

                                                                     

 

 

 

 

 

 

 

Ultimul drum

De fiecare dată când se aprinde câte un bec pe stradă

știu că

Dumnezeu mă vede prin ochii lui tata,

șezând pe vârful unui stâlp înalt.

Uneori

își ascunde capul după câte un nor lăptos

sau după frunzele copacilor,

alteori

după perdeaua mătăsoasă a ceții,

să nu-l văd eu,

să nu-l vadă nimeni...

 

De fiecare dată când se stinge câte un bec…

știu că

a mai plecat un înger

(s-a întors)

acasă.

 

 ... într-o zi

mă voi întoarce și eu...

 

Dar nu pe ultimul drum,

ci

pe cel de întâi.

 

                                                                                 

                                                   18.Noiembrie.2020