Nicicând


Am fost un boboc,
fără speranţă uitat
în furtunile vieţii.
Şi acum, petalele
sufletului meu, zi
de zi înfloresc sub
razele ochilor tăi,
în grădina necunoscută
a destinului şi,
zâmbetul tău blând
îmi aduce roua viselor.
Iar dimineţile de iubire,
mă fac să fiu cum,
n-am mai fost nicicând…
şi, aş vrea să rămân
multe anotimpuri aşa.


24.Noiembrie.2010

Patimile universului


Paşi grăbiţi se îndreaptă,
spre vise pe un drum haotic.
Şi rămân în urmă doar urme
mărunte de pretexte şi ecoul
nepăsării…dar, înaintând se
respiră uşor, pure sacrificii.
Mai există timp de întoarcere
la seva omenirii dar, evoluţia…
se încăpăţinează căci, tentaţia
e mare de ajunge la atingerea
absolută cât mai repede orice ar fi.
Colapsul nu sperie inconştienţa
şi, uciderea nu mai un atribut al
sălbătăciei iar, absurdul devine o logică.
Toate acestea sunt patimile universului!


21.Noiembrie.2010

Te aştept


Te aştept să atingi cu ochii…
roua tăcerii de pe petalele
sufletului meu, din gradina vieţii…
Ocolită de ploaia fericirii, şi adesea
cuprinsă de o cumplită arşiţă a
singurătăţii iar, ecoul nopţilor de
dor, trece prin bătrânul condei,
şi se opreşte pe o hârtie albă…
Doar fluturii de vise, îşi continuă
zborul stingher aici, în satul meu.


12.Noiembrie.2010

Pantofi de noiembrie


Sub privirile lunii şi,
în ritualuri ample atât,
de galant păşeşte noaptea
pe cer, pe covorul de stele,
pare să ştie taina zorilor
care va veni în urma ei,
în pantofi de noiembrie
iar, universul e încontinuu
în mişcare căci, totul se
schimbă…şi noi, uităm ce suntem.


7.Noiembrie.2010