Prea orbi sau prea proști

într-o noapte

cerul a început să plângă în hohote

s-a stins amintirea unui rai

între sânii tăi

iubito

odată cu el m-am stins și eu

stranii păsări

cu ochi de sticlă m-au privit

din cuibul singurătății

sorbit de gaura neagră și adâncă

dintre două coaste

ale timpului

realitatea umblă goală printre cuvinte moarte

ce au fost și ele goale

odată

dar poate că

noi

eram prea orbi

sau prea proști

crezând în ce n-a fost

de fapt

niciodată.

                       

                                  

                       11.Decembrie.2019