ușile care nu se mai deschid
au întotdeauna:
ceva din anatomia unei femei,
ceva din tăria unui soldat,
ceva din fragilitatea unui copil,
ceva din freamătul vântului,
ceva din tăcerea norilor,
ceva din mânia unui tunet,
ceva din misterul întunericului,
ceva din forța luminii,
ceva din înțelepciunea timpului,
ceva din nostalgii îmbătrânite,
ceva din mersul piticului,
ceva din nebunia idilelor neștiute,
ceva din tot și din toate
câte au fost și or mai fi ...
însă,
doar ele au știut tâlcul tuturor
plecărilor din orgoliu
sau dintr-o prostie
și revenirile sau regretele târzii,
să ierte toate iernile grăbite
și așteptările lungi,
să asculte agonia celui
de pe patul de moarte,
și să ascundă lacrimile
celui care a tremurat de frig,
iar stomacul îi urla de foame.
ușile care nu se mai deschid
de multe ori
sunt paravane unor existențe
dincolo de aparențe.
20.Februarie.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu