vineri, 19 aprilie 2024

Á la Vogue

 

Alb și negru,

într-un cadru colorat

și cu lumina căzută dinspre stânga,

iar, umbra căzută dinspre dreapta

ne scoate în evidență

întotdeauna

calitatea de-a mima Dreptatea

sau Fericirea...

 

Îmbrăcați la patru ace, á la Vogue,

zâmbim șic și enigmatic

spre aparatul de fotografiat,

în timp

ce între mâna ta

și mâna mea

s-a născut un război,

în care se urlă în tăcere

printre sentimente comprimate în cartușe

letale ...

 

Până și fluturii de noapte

intră în asediu,

printr-o pâlnie răsucită în urechea lumii...

 

Înfloresc cireșele amare.

 

 

                                                

                                                   19 Aprilie 2024

duminică, 14 aprilie 2024

Trezire spasmică

 

Uneori,

mă simt precum o trezire spasmică

sub pleoapa unui Somn bizar,

dar, totodată și interesant...

 

Visul se rupe de mine

brusc,

fără dureri...

 

Rămâne un gol

între golul meu

și golul Visului,

în care ecourile se transformă

într-un dans de împerechere

al Umbrelor...

 

Ușile își împrumută personalitățile,

pe termen nelimitat,

Cuvintelor care știu să urle cu căușul în gură...

 

Dincolo de perdeaua fumului de țigară...

 

 

 

                                                        14 Aprilie 2024

miercuri, 10 aprilie 2024

Boxa acuzaților

 

Ni s-au răcit cuvintele

în miez de primăvară,

sub coaja albă a duminicii

uitate

între cele două emisfere...

 

Tu și eu...

 

Două umbre ce își caută perechile

printre alte umbre,

în boxa acuzaților fără nume...

 

Dincolo de uși,

Dragostea își schimbă legile

din alb în negru,

de la o secundă la alta

și ne disecă privirile la rece...

 

 

 

                                                         10 Aprilie 2024

Anatomia distanței

Spațiul dintre două inimi devine ferestre, decupate din carnea Furiei legate la ochi de trunchiul cuvântului pierdut printre silabe: ...