Patimile universului
Paşi grăbiţi se îndreaptă,
spre vise pe un drum haotic.
Şi rămân în urmă doar urme
mărunte de pretexte şi ecoul
nepăsării…dar, înaintând se
respiră uşor, pure sacrificii.
Mai există timp de întoarcere
la seva omenirii dar, evoluţia…
se încăpăţinează căci, tentaţia
e mare de ajunge la atingerea
absolută cât mai repede orice ar fi.
Colapsul nu sperie inconştienţa
şi, uciderea nu mai un atribut al
sălbătăciei iar, absurdul devine o logică.
Toate acestea sunt patimile universului!
21.Noiembrie.2010
4 comentarii:
Nu te corectez, dar reciteste... se pare ca s-a strecurat o greseala.
Îți mulțumesc pentru atenționare...și aștept părerea ta despre poezie...
E minunata!
Sufletul tau e un cautator de raspunsuri, iar atunci cand le gaseste le impartaseste cu noi.
Imi face o deosebita placere sa te citesc!
universul se transforma continuu... orice sfirsit e un nou inceput si orice inceput sfarseste candva si lucrurile pleaca de la capat... inceputul si sfirsitul coexista in fiece clipa...imi place ce ai scris:*
Trimiteți un comentariu