Tâmpele ostenite



Luna îmi bate timidă în geam
căci, vrea să pătrundă în odaia
mea, cu pereţi verzui şi bătrâni.
Iar, un suspin de dor, evadează
de pe buzele mele, pe spinarea
unei clipe efemere tocmai, când
mii de gânduri se luptă în mintea mea.

Apoi, pe neaşteptate condeiul dintre
degetele mele, atinge albul hârtiei cu
vârful său şi, se nasc cuvinte scrise...
Îmi simt tâmpele atât de ostenite şi,
încerc să adorm ascultând în surdină,
,,für Elise Beethoven” căci, voi porni
iarăşi, pe drumul necunoscut al vieții,
când ziua de mâine, îşi va deschide ochii.

Iar, fiecare pas de al meu, va lăsa
o urmă de amintire în urma mea.
Voi merge spre Nirvana, lăsându-mă
ghidată, de către mână Dumnezeului.


23.Februarie.2011

Fluture


Sunt un fluture,
ce a învăţat să
zboare pe adiera
speranţei, în văzduhul
vieţii şi, iubirea
îmi colorează aripile.


Zbor spre Nirvana,
şi nimic nu mă va
opri nici chiar, atunci
când se desprinde
petala unui vis şi,
mă lovesc de prejudecăţii
iar, dezamăgiriile mă dor.


Nu vreau să privesc
în urma mea, cu regret
ci, înainte cu mândrie!
Uneori, mă hrănesc cu
efemera fericire iar,
când mă simt obosită,
mă ohodinesc în cuvinte scrise...


14.Februarie.2011

Februraie

Din ochiul închis al nopţii, a
poposit luna pe umărul meu gol,
şi mi-a adus versul de februarie.
Născut din sentimentele împiedicate
de buzele mele, îcleştate în faţa
oglinzi prejudecăţilor însă, vântul
nepăsări o va sparge iar, eu voi zbura
pe adiera speranţei, lăsînd în urmă...
Tot ce e dincolo de tăcerea mea.


12.Februarie.2011