Cerneala
curge prin vertebrele,
unui
gând născut mut.
Dintr-un
sărut al destinului,
undeva...
La marginea fericirii
numindu-se,
Poezie fără rimă.
Uneori,
îmbrăcat în liniștea
nopții.
Începe să hoinărească,
printre
fumuri de țigară.
Până
când îl ajung,
zorii
dimineții din urmă
încet.
Și îi spun:
Zâmbește!
25.Octombrie.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu