Lina avea o colecție de mașinuțe, de diferite dimensiuni. Unele funcționau cu baterii, altele trebuiau pur și simplu împinse! Și asta, pentru că era o fire mai băiețoasă, nu i-au plăcut niciodată păpușile. (Deși, avea o păpușă cu părul roșcat și cu ochii albaștri mari, pe care o ținea pe pat, de decor, doar).
Până într-o zi, când surorile ei mai mici, au crescut și i-au stricat-o.
Dar ei nu i-a păsat.
Își adora surorile mai mult decât orice pe lumea asta și le ierta de fiecare dată când acestea îi mai stricau câte ceva sau ii umblau prin lucruri.
Însă, era mereu tristă fiindcă, nu putea să sară alături de ele sau de alți copii de vârstă ei șotronul și coarda, nici să alerge. Nici la școală nu fu vreodată.
Părinții au învățat-o alfabetul, să scrie și să socotească.
Destinul a vrut ca ea să stea într-un cărucior cu rotile, după ce s-a născut cu icter pronunțat și medicii au decis să facă un experiment (care s-a dovedit a fi ulteriori, un eșec total) schimbându-i sângele și atingând-i din greșeală un nerv de la coloana vertebrală.
Apoi, după mulți ani de mers pe la alți medici, făcând tot feluri de tratamente alopate, fiind și operată, a fost diagnosticată cu tetra pareză spastică.
Lina, cocheta cu desenul. Îi plăcea enorm să deseneze cai înaripați, fluturi, păsări și tot ce își imagina ea, că aceste lucruri ar fi putut s-o ajute să se ridice din blestematul ei cărucior cu rotile, să fugă și să evadeze din lumea în care era „prizonieră”.
Avea o imaginație debordantă de bogată.
Anii încet treceau și ea tot prizonieră era... Într-o zi, și-a dat seama că îi place joaca de-a cuvintele, ascunsă sub acoperișul semanticii.
Și de atunci, ea e fata care se joacă cu cuvintele... în lumina scrisului.
1.Martie.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu