Uneori, vorbesc printr-un geam invizibil cu Dumnezeu,
însă,
nu știu
dacă e de partea cealaltă a geamului,
dacă mă aude,
dacă ii pasă
și dacă există cu adevărat...
Totuși, mă mulțumesc cu tremuratul frunzelor
drept răspuns și semn din partea Lui.
Poate că îmi place să mă îmbăt cu propriile mele iluzii,
chiar și atunci când
geamul devine vizibil
și văd imensitatea Nimicului
întinsă peste Tot,
pe când Moartea jonglează cu un zar
roșu,
în timp
ce un păianjen ii coboară pe umărul drept
spre secundar...
Între amurguri portocalii...
20 Mai 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu