Vârful creionului
Mă simt departe,
de chipurile cunoscute…
fiind chiar, în mijlocul lor…
Dar, am obosit să tot sar,
Peste zidul falsităţi, care e
din ce în ce mai înalt în jur…
Prefer să evadez în cuvinte,
prin vârful creionului aşezat
pe goliciunea unei hârtii şi, să
ascult noaptea, cântecul monoton
al timpului, ce se scurge uneori,
prea repede prin clepsidre…
Decât, să mă lovesc mereu de
compromisuri şi să respir banalitate
ce-mi irită prea mult sufletul.
4.Mai.2010
Rectilinie - mini-poem în rimă
Chei fără cuvânt, aruncate în vânt... Răni spre apus, în tranzit opus, vara s-a supus... Dincolo de linie, într-o ve...
-
de brațul clipei apuse, mi-am legat sentimentul... suspinând în fața dimineții fără tine, m-am aruncat în capătul un...
-
Un fluture în derivă, prin umbrele nopții... s-a lovit de o vocală, tocmai când minutarul... a venit în straie târzii, să-mi d...
-
În cufărul unui călător beat de iluzii, s-a ascuns moartea răzând de un destin chior, lăpădat într-o sală de gară veche în ...
Un comentariu:
imi plac refugiile in poeme, chiar si atunci cand se sparg clepsidre pentru asta, vezi cita lume o face!
Trimiteți un comentariu