O filă albă

Pereţii celulei a

singurătăţii,

se amplifică în fiecare

clipă...

şi, devin tot mai groși.

Rănile...

provocate de cătuşile

neîmplinirilor,

sunt demult acute şi dor...

mereu.

O dâră de lacrimă cade,

instant...

din neputință sau poate,

frica

de viitorul incert ar fi,

motivul.

Atunci, tiptil printre umbrele

nopţii,

a evadat tăcerea mea, din nou...

iar

acum, prelingându-se uşor, pe o filă

albă...

neavând nici o rimă, îşî caută

libertatea,

ghidată fiind de unica inspirație.

                                                             20.Martie.2012