marți, 26 iunie 2018

Atât de tare



m-am împiedicat de depărtare
când
am vrut
să-ți sărut ochii...

și am căzut în fața singurătății
peste
cioburi de vise.

simt durerea cum mă pătrunde
prin osul
țipătului
ce se zbate sub pleoape...

atât de tare,
încât
îmi sfâșie retina.

aș vrea să te uit!

                                                        26.Iunie.2018

Niciun comentariu:

Adevăruri albe

  Peste legile scrise ale Timpului, vin și se duc Umbrele călare pe coama Vântului, deasupra oglinzii pământului — zgomot de copite ...