joi, 21 februarie 2019

Să îmi citești versuri


Of!

Am obosit să îmi citești
versuri
despre acele ierni netrăite,
accentuând fiecare
virgulă dintre cuvinte,
scrise într-o carte veche și prăfuită
de un poet bețiv,
al cărui
gând făcea dragoste
cu singurătatea
în mansarda falsei fericiri.

Taci și ascultă norii,
sărutând
tâmplele zilelor
ce trec în fugă peste linia pietonală,
chiar dacă semaforul
e încă
roșu...

Am un sentiment ciudat
de gol
în timp și spațiu,
 între noi.

Mințindu-ne că formăm
un întreg
univers.

                                                21.Februarie.2019

Niciun comentariu:

Memoria

  Fereastra - singurul ochi al Cerului care ne recunoaște după umbre.   Drumul respiră prin talpa Aerului, după ce s-a dezbrăcat de pl...