Of!
Am obosit să îmi
citești
versuri
despre acele
ierni netrăite,
accentuând
fiecare
virgulă dintre
cuvinte,
scrise într-o
carte veche și prăfuită
de un poet
bețiv,
al cărui
gând făcea
dragoste
cu singurătatea
în mansarda
falsei fericiri.
Taci și ascultă
norii,
sărutând
tâmplele zilelor
ce trec în fugă
peste linia pietonală,
chiar dacă
semaforul
e încă
roșu...
Am un sentiment
ciudat
de gol
în timp și
spațiu,
între noi.
Mințindu-ne că
formăm
un întreg
univers.
21.Februarie.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu