Colivie

casa mi s-a transformat peste noapte
într-o colivie
în care abia mai pot respira,
însă
mie nu mi-au crescut aripi
deși mi ar fi plăcut.
ba chiar am încercat și să zbor
de fiecare dată,
când se deschidea o ușă
sau o fereastră,
într-un moment
neașteptat
când sentimentul de suprasaturație
se trezea,
cu o furie fără margini,
nemaicontând  nimic altceva
decât aceea stare de egoism
ce parcă mă elibera. 

...tot de atâtea ori
am căzut,
ca și cum ceva mă trăgea înapoi
în jos…

cad în continuare
pare un gol imens,
întunecos,
mă lovesc de stâncile absurdului,
am răni multiple,
dar nu plâng…
îmi închid încet ochii
și aștept
să ajung dincolo de azi.

                                           11.Februarie.2020