De atâta urlat
mi-a obosit tăcerea
și acum doarme sub o cută neobservabilă
de pe cuvertura patului...
Iar ferestrele odăii
se scaldă în razele soarelui de Noiembrie,
făcând clăbuci de poem alb.
Sub norul fumului de țigară…
Gândul mi se pierde în amintirea ecoului
pantofilor tăi,
doamnă
cu parfum de Toamnă.
2.Decembrie.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu