Câteva lumânări cu miros de zahăr brun aprinse din reflex
și așezate în mijlocul mesei de cafea,
în camera de zi,
cu deschiderea ușii spre miazănoapte,
unde intrăm întotdeauna cu piciorul drept prima dată
și tragem perdelele albe ca zăpada...
iar apoi,
ne așezăm pe câte un scaun mic pe rând
și ne privim prin cercurile fumului de țigară,
în timp
ce se aud pe fundal, în surdină,
note
de dragoste
în falset ...
Laptele nu e suficient niciodată,
pentru a menține tăcerea timp îndelungat ...
Mâinile spun totul,
în timp ce se învârte lingurița de argint
în ceașca de ceai rece,
iar mierea nu schimbă deloc
gustul Realității
și totuși, continuăm să ne zâmbim reciproc colocvial
și înghițim în sec
cu maniere de aristocrați,
dar rămânem consecvenți
și nu ne dezmințim
și nici nu avem nevoie de cuvinte,
să știm,
să simțim ...
Vin ploile și
ultimul plecat
va fi și primul uitat
și primul plecat
va fi cel din urmă iertat.
13 Martie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu