Strigătul
Prin întunericul vieţii
iarăşi, m-am rătăcit
pe drumul speranţei
şi acum, mă urmăreşte
frica însă, mă ascund
în cuvinte căci, nimeni
nu îmi aude strigătul …
doar, ecoul iubirii îmi
spune, să nu cad în abis.
15.Ianuarie.2010
Un comentariu:
Ca alte sute de bloggerite de pe internet, si tu, adopti un subiect atat de uzitat si reciclat incat ma face sa vreau sa imi lovesc copii.
Laitmotivul pe care ai ales sa il reprezinti este intradevar unul de impact - iubirea. Dar am o bunica care te-ar bate cu un levier de Dacie daca ar citi 3 poezii din astea suferinde de pe blogul tau.
Cu totii vrem sa ne simtim iubiti, macar sa fim mintiti ca suntem doriti. Numai ca, o vanatoare disperata dupa atentie si dragoste nu va face decat sa arati ca o pustoaica de 12 ani care inca plange dupa Andrei, Marian... sau ce alte pula mea de nume mai gasiti, de care sa va indragostiti.
Pe ce lume traiti? Scrieti si voi... nu stiu, despre morcovi.
Jur, nu am gasit in viata mea o poezie dedicata morcovilor, desi consumul lor e extraordinar penru corp si minte, si plantatul lor poate redresa economia Romaniei.... exista atatea avantaje fata de subiectul tau, dar nooo. Tu trebuie sa ridici in slavi iubirea. Cine stie, la urmatoarea recolta poate o sa o ii dai o parte din hectare si fiicei tale, sa ajunga si ea o depresiva cu lantisor in forma de lama si par negru.
Trimiteți un comentariu