CUVÂNT DUPĂ CUVÂNT

a plecat noaptea cu călcâiele

roase de insomnii flămânde.

lăsând

dimineața să se scalde

în semnele de întrebare,

într-o cadă improvizată

în cana din care mi-am băut cafeaua.

privind

un porumbel de pe pervazul ferestrei

răzând de gândul,

ce încearcă să se sinucidă

cu vârful unui creion...

durerea mă trage brusc și tare,

de cap.

simt

cum mă pierd între cei patru pereți galbeni

și încep,

să mă descompun într-un strigăt

mut

cu șireturile legate de grindă...

liniștea fumează cuvânt după cuvânt.

                                        

                                         29.August.2019