Așchia

amiezile în care noi

făceam dragoste pe covor,

nebunește,

cu perdeaua netrasă

și afară ploua

a nepăsare.

s-au transformat în amintiri

coapte

(ca cireșele amare)

ce au rămas printre dinții timpului,

cu sâmburele adevărului

aruncat

departe de lumină…

nu ne mai recunoaștem

vina

și sub umbra neiertării,

uitarea –

o scobitoare ascuțită

din așchia unui necuvănt.

                                                             9.Iulie.2020