Și credeam că vei rămâne aici,
pentru totdeauna,
insomniile
să mi-le alungi
cu o arsură dintre șoapte și sărut,
dar ai plecat
chiar înainte să fi fost
și încă
stau
în fiecare toi al nopții
(de parcă aș fi la un priveghi străvechi)
și învăț să împletesc liniștea
în două,
cu două degete,
fredonând un cântec de leagăn,
până când se crapă de dimineață
în două ...
Poate voi adormi
înainte
de-a mă trezi în toamna
singurătății...
19.Octmbrie.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu