marți, 16 mai 2023

E iarăși marți

Plouă

și e iarăși marți,

dar, se pare că Dragostea a intrat la nisip,

iar acum

mi-a rămas un spațiu gol prea mare în inimă...

 

- Ai vreo idee, cum și cu ce aș putea umple acest gol?

 

Pe clapele unui pian de foc

își plimbă bătrână Liniște degetele,

îmbrăcată lejer, în culorile liliacului înflorit,

din colțul străzii

(din când în când o sperie câte un Suspin involuntar)

și apoi,

își trece privirea printre secundele ce curg

prin memorii instabile...

 

Se sinucid Sentimente,

se nasc Întrebări

și se fură Amintiri de colecție,

în punctul culminant între zi și noapte,

neatins

de cuvinte.

 

 

                                                  16 Mai 2023

 

Niciun comentariu:

Distanțiere pe apă

  -Te uit, să-ți lipsesc! După ploi... Din Durere  să se nască Versul! Mersul pe apă se face întotdeauna în alb... În tăcere... Sunetul de c...