sâmbătă, 10 februarie 2024

În numele Tatălui

 

Au fugit câțiva cai pe porțile deschise din dosul Cerului,
cu potcoavele unse cu rouă
de îngeri cu un singur ochi,
la spartul unor nopți virgine...
printre destine fără noroc
și printre mii de vise pierdute.

Timpul, din când în când,
cu o mână bate toaca
din lemn de măr roșu
și fierbe niște cuie ruginite,
în timp ce, cu cealaltă mână,
trage de funia unui clopot vechi...

Întru luminarea orbilor și surzilor,
,,În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Amin!"

 

 

 

                                                         10 Februarie 2024

Niciun comentariu:

Á la Vogue

  Alb și negru, într-un cadru colorat și cu lumina căzută dinspre stânga, iar, umbra căzută dinspre dreapta ne scoate în evidență ...