Singura ta urmă

 

Ferestrele au memoriile fixate pe mișcările de flux și reflux...

 

Reflux organic se simte în respirația Pietrelor care te ridică...

 

Ridică tâmplele spre Vulturii ce îți vor arăta Întunericul gol...

 

Gol precum o matcă din care s-a scurs tot ce a fost zgomot...

 

Zgomot metalic care taie în două somnul lumii de sub pleoape...

 

Pleoape întinse peste prăpastia dintre ce ești și ce ai fost...

 

Până când sticla ferestrei devine singura ta urmă.

 

 

 

                                                             9 Aprilie 2026