Ultimul fluierat
Sufletul meu, e
o gară
în care trenul fericirii,
nu s-a oprit
niciodată.
Timpul trece pe
nesimţite...
şi, oamenii vin
şi pleacă...în grabă.
Peronul vieţii mele,
mereu e gol
dar în acelaşi, timp
şi zgomotos.
Doar aburul unei,
amintiri...
rămâne în urmă,
uneori.
Biletul spre un
vis împlinit,
se plăteşte scump.
Şi nu ştiu, când
se va auzi
ultimul fluierat, al
destinului.
1.Septembrie.2011
2 comentarii:
Ultimul fluierat al destinului?
Nu te gandi la asta Minune! Vezi tu filozofia intristeaza pentru ca devenim constienti ca exista un capat al drumului...
Moarte este o problemă de scadenţă. Cât timp eşti viu, cele mai importante sunt sentimentele care ne animă. Viaţa este frumoasă. Să fii sănătos şi înconjurat de oameni pe care îi iubeşti: acesta este esenţialul!Nu ma gandesc insa,inainte sa aud ultimul fluierat al destinului,vreau sa ramane ceva,in urma mea insa cum nimeni nu poate stii cand...Ma bucur ca ai revenit draga mea pe blogul meu!
Trimiteți un comentariu