Ultimul fluierat
Sufletul meu, e
o gară
în care trenul fericirii,
nu s-a oprit
niciodată.
Timpul trece pe
nesimţite...
şi, oamenii vin
şi pleacă...în grabă.
Peronul vieţii mele,
mereu e gol
dar în acelaşi, timp
şi zgomotos.
Doar aburul unei,
amintiri...
rămâne în urmă,
uneori.
Biletul spre un
vis împlinit,
se plăteşte scump.
Şi nu ştiu, când
se va auzi
ultimul fluierat, al
destinului.
1.Septembrie.2011
Simbioza
Șșștt! Îmi place când umbra ta îi ține de urât tăcerii mele și liniștea se plimbă pe hol în pantofi roșii cu toc... Cu...
-
de brațul clipei apuse, mi-am legat sentimentul... suspinând în fața dimineții fără tine, m-am aruncat în capătul un...
-
Un fluture în derivă, prin umbrele nopții... s-a lovit de o vocală, tocmai când minutarul... a venit în straie târzii, să-mi d...
-
În cufărul unui călător beat de iluzii, s-a ascuns moartea răzând de un destin chior, lăpădat într-o sală de gară veche în ...
2 comentarii:
Ultimul fluierat al destinului?
Nu te gandi la asta Minune! Vezi tu filozofia intristeaza pentru ca devenim constienti ca exista un capat al drumului...
Moarte este o problemă de scadenţă. Cât timp eşti viu, cele mai importante sunt sentimentele care ne animă. Viaţa este frumoasă. Să fii sănătos şi înconjurat de oameni pe care îi iubeşti: acesta este esenţialul!Nu ma gandesc insa,inainte sa aud ultimul fluierat al destinului,vreau sa ramane ceva,in urma mea insa cum nimeni nu poate stii cand...Ma bucur ca ai revenit draga mea pe blogul meu!
Trimiteți un comentariu