Ultimul fluierat
Sufletul meu, e
o gară
în care trenul fericirii,
nu s-a oprit
niciodată.
Timpul trece pe
nesimţite...
şi, oamenii vin
şi pleacă...în grabă.
Peronul vieţii mele,
mereu e gol
dar în acelaşi, timp
şi zgomotos.
Doar aburul unei,
amintiri...
rămâne în urmă,
uneori.
Biletul spre un
vis împlinit,
se plăteşte scump.
Şi nu ştiu, când
se va auzi
ultimul fluierat, al
destinului.
1.Septembrie.2011
Mănușă rece
Perfecțiunea se ascunde într-un paralelipiped vertical roșu ... Roșu explorează dintr-un trandafir captiv la reverul Morții ... ...
-
În litere trasate cu cerneală, printre neantul paginilor albe, gândurile mele evadează ușor, prin fereastra nop...
-
Știi ... Există sărbători care nu poartă niciodată cruci negre și nici roșii în calendar, despre care nu se știu prea multe ...
-
-Tu încă, arzi în mine chiar și în venele mele, iar eu din ce în ce mai mult mă sting în surmenajul umbrei tale... Între Cer și Pământ....
2 comentarii:
Ultimul fluierat al destinului?
Nu te gandi la asta Minune! Vezi tu filozofia intristeaza pentru ca devenim constienti ca exista un capat al drumului...
Moarte este o problemă de scadenţă. Cât timp eşti viu, cele mai importante sunt sentimentele care ne animă. Viaţa este frumoasă. Să fii sănătos şi înconjurat de oameni pe care îi iubeşti: acesta este esenţialul!Nu ma gandesc insa,inainte sa aud ultimul fluierat al destinului,vreau sa ramane ceva,in urma mea insa cum nimeni nu poate stii cand...Ma bucur ca ai revenit draga mea pe blogul meu!
Trimiteți un comentariu