Un câmp cu vise,
în orizontul tăcut
şi, sub cerul vieţii
e întreaga mea fiinţă.
Şi roua de metafore,
cade din tâmpla zorilor
grăbite de timpul nerăbdător,
scurs prin zbuciumul nopții.
Zbor de suspine uşor,
se ivesc din trăirile...
uneori, fulgerul fericirii
mă străpunge dar, tu...
Nu ştii că, toate vin şi, toate trec
peste mine doar, anotimpul
singurătății rămâne deasupra mea,
cu norii săi chiar dacă, mereu am iubire.
21.Ianuarie.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu