Vis mort

 

Deschid fereastra,

îmi închid ochii,

inspir și inspir aerul

memoriei unui ieri

în doi...

 

Mâine voi putea,

poate,

să te iert:

pentru tăcerea secundelor

ce înfloresc azi,

în urletul cuvintelor,

de teama

singurătății,

cuvinte ce se zbat

în nebunia gândului meu,

vicios

de insomnii...

 

pentru mușcătura scrisului

din vârful degetelor,

care a făcut să-mi plângă:

versul,

frazele adoptate

împreună cu virgulele,

rândurile

și ghemotoacele de hârtii

din coșul de gunoi...

 

pentru tot ce a ars

și acum...

 

miroase cenușa trupului

unui vis

mort.

 

Deschid fereastra,

inspir și expir 

cu ochii închiși

aerul

ultimei ierni,

bolnave

de noi.

                                             9.Ianuarie.2020