În decorul nocturn, niște Gânduri hidoase trag de genele mele și mi le leagă de insomnie
(ca pe niște sfori de marionetă) mânuindu-le prin unduirea fumului gros de țigară,
din odaia tăcută și rece, în miez de noapte.
Sunt spectator involuntar la un spectacol neconvențional, cu repetiții interminabile,
fără să clipesc de multe ori, cu ochii umflați și înroșiți.
Din când în când, se aude strigătul extaziat al unei cucuvele...
Singurătatea îmi zâmbește cu subînțeles, în urma orelor ce trec cu greu...
Doar întrebările stau fără nici un răspuns și mi-e tot mai greu să înțeleg teatrul acesta,
în care Destinul pare că doarme, chiar și atunci când cortina Umbrelor cade.
28.Aprilie.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu