- Și câte elegii mai ceri, Toamnă,
să ți se scrie pe frunze arămii,
în ceasul amurgului
ce se scurge adesea într-o antică clepsidră,
lângă geamul aburit de umbra unei amintiri
și de șoapte ucise de ploi?
- Și de câți poeți mai ai nevoie
în ospiciile de nebuni,
să te dezlege din gânduri tăcute,
doamna mea nebună,
cu chip de lună albă?
- Și cât mai vrei să fii subiectul
cronicarilor anonimi
pe o petală de tei?
- Și cât să-ți mai cânt despre dorurile mele?
- Și cât să te mai iert, Toamnă,
pentru tot ce mi-ai luat și nu mi-ai dat?
Și toate celelalte anotimpuri
mi-s datoare cu tot ce n-am trăit
încă ...
2.Martie.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu