joi, 24 martie 2022

Zvâcnirea

 

... mă joc de-a cuvintele

și caut o metaforă

să te compar cu infinitul,

dar nu găsesc,

iar atunci

iau câte o literă la întâmplare,

fără să mă gândesc

prea mult

și le așez una lângă cealaltă

până când

se alcătuiește un cuvânt,

apoi

o frază

sau o propoziție lungă,

cu subiect și predicat,

cu semnele aferente de punctuație

și, încet-încet

încep să-mi dau seama că

nu ai termen de comparație,

dar totuși

ai ceva

din forma lucrurilor simple

și complicate

în același timp ...

 

zvâcnirea

unui D,

unui V

sau urletele unor S-uri

evadate din alfabetul lumii oarbe

într-o gramatică perfectă,

albă.

 

                                      

                                           24. Martie. 2022

 

 

 

Niciun comentariu:

Á la Vogue

  Alb și negru, într-un cadru colorat și cu lumina căzută dinspre stânga, iar, umbra căzută dinspre dreapta ne scoate în evidență ...