vineri, 21 septembrie 2018

Nu știu



nu știu
exact
când
am început
să cresc și
mi-am pierdut copilăria
în umbra femeii
de azi,
ce caută
sensul
drumurilor
spre acel ceva,
trecând prin focuri
de lumini
demonice,
fără să se oprească
la strigătul
neputinței...
dintr-un cărucior cu rotile
privindu-și
singurătatea în ochii,
într-o lume
plină
de măști
ale bunăvoinței
sub care se ascunde
ignoranța.


                                                      21.Septembrie.2018

Niciun comentariu:

Îmi astup inima sub palme

  Uși vechi de lemn, mușcate de somnul Timpului în stările de veghe...   Se aud urlete ascuțite legate de inelul unei Chei ......