luni, 9 ianuarie 2023

Mamă...

 

- Mamă, te rog, mai îmbracă-mă odată
în copilărie
și dă-mi să mănânc lapte cu pită,
iar în serile cu ger mare,
la pieptul tău
să mă lași să adorm,
până când s-o face ziuă
și vreme bună
de ridicat castel din coceni
și apoi, lângă sobă
bunica să stea pe un scăunel,
cu fuiorul în mână,
ca să-mi spună povești
iarăși,
încât toată casa să miroasă a mălai
și a măr copt,
iar lampa cu petrol
aprinde-o și pune-o sus la grinda
din mijlocul casei,
că vreu să citesc
„Vioara lui Toader ”
și spune-i tatei
că o să învăț și tabla înmulțirii
pân' vine acas'!

-Te rog, mamă, nu-i lăsa pe doftori
să-mi dea doftorii,
că m-oi face bine și așe
sau mă transform
poate
într-un mic licurici,
mai bine...

 

                                                                  9 Ianuarie.2023
                                                                      ora: 02 20

Niciun comentariu:

Á la Vogue

  Alb și negru, într-un cadru colorat și cu lumina căzută dinspre stânga, iar, umbra căzută dinspre dreapta ne scoate în evidență ...