Regăsire

 

cândva ...

 

pereților le plăceau să asculte,

sub ploaia infinită a secundelor,

mâinile

care obișnuiau să-și vorbească

adesea

în dialectul atingerilor,

învățat instinctual,

într-un dialog concis,

fără clișee și principii

repetate în fața unei oglinzi.

 

ușile nu făceau altceva

decât să lase liniștea

intactă și albă

(ce ținea de cald)

întotdeauna

privirilor,

când se dezbrăcau de îndoieli

natural,

nonșalant

și fără niciun semn de întrebare ...

 

iar ferestrele,

ferestrele nu aveau nevoie

de procesiunea luminii

pentru

desprinderea cuvintelor de rigiditatea buzelor,

în decuparea amintirilor

din memoria târzie a nopților ...

 

într-o regăsire milenară.

 

 

 

                                                       29.Decembrie.2021