Prin mansarda iernii,
fără zăpadă
zilele și nopțile se joacă
încontinuu de-a timpul
mereu,
sparg câte un borcan cu nisip.
Zgomotul boabelor de nisip,
împrăștiindu-se în toate direcțiile
printre pânzele de păianjeni,
îmi trezește toate angoasele,
stările mai vechi sau mai noi
și sentimente bizare
(pe care mi le reprim într-o permanentă negare)
fără să știu de ce ...
Ochii minții mele,
încep să caute
răspunsuri
chestionarelor dintr-un buzunar al unui alter ego
dar cioburile borcanelor de nisip
taie calea aerului ...
Între două respirații
se aude ecoul unui cântec
straniu.
Iar zilele și nopțile
se joacă de-a timpul
printre lumini și umbre
doar,
ploaia recunoaște acea parte
a pământului
din care lipsesc ...
2.Ianuarie.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu