Până la capătul fericirii

 

Mi-am pus degetul pe x-ul

de pe harta inimii tale,

din reflex,

(când am observat că începea să se crape coaja luminii...)

însă,

mi-a rămas degetul înțepenit în adâncul unui vid

și nu știam ce să fac ...

 

Te priveam pur și simplu,

cu degetul înțepenit în acel vid

și simțeam cum frigul mușca brutal din mine,

iar cuvintele și inflexiunea vocii tale

răsunau

ca o liturghie în rit vechi,

de dezlegări de drumuri.

de moarte

și de reînvierea,

toate în același timp ...

 

Deodată,

un corb alb

mi-a arătat niște cruci

Inscripționate pe două nume

cunoscute

și parcă nu,

totuși ...

 

Atunci am înțeles că nebunii:

iubesc fără temeri,

dezinteresați,

nu cer niciodată nimănui nimic

și nici măcar nu așteaptă să fie iubiți

sau măcar să fie înțeleși de cineva,

găsesc răspuns la orice întrebare,

merg desculți prin întuneric

fără să se plângă,

până la capătul fericirii,

fără nici o direcție precisă,

fără vreun chestionar

și fără hartă

în buzunar ...

 

 

                                                              27.Ianuarie.2022