Denunț
furtul
potcoavelor cailor albi,
priponiți de
țărușul
înfipt în nervul
timpului,
prins între
coastele unui con de lumină,
orbit de umbra
nopții
ce-mi mușcă
degetele mâinii drepte,
printre gratiile zăvorite
nu mai știu
de când
și de ce,
sau până când.
Ochii mei
mai simt nisipul
și praful
în urma
sorții...
fugind cu
potcoavele cailor și cu tot ce am visat,
lăsându-mi o
sumă banală de ani
prea mulți,
sau poate nu...
pentru sensul de
a fi
ceea ce sunt
fără să vreau să
fiu.
7.Aprilie.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu