Rafale albe

îmi vine uneori

să dau de mine

toți

pereții odăii mele

să aud urletul tăcerii din ei

singurătatea

să-și ia tălpile în spinare

fugind printre arcurile ruginite al ceasului

(ca șinele de tren din spatele casei)

oprit

exact când lumina face schimb de locuri

cu întunericul

alteori aș sparge

ferestrele

de mine

(asemenea unei mingi de baseball)

să mă respire și inspire

aerul acela rece

de toamnă

sau de iarnă

nici nu mai contează

mi-e totuna

 nefericirea nu m-ar mai avea

sclavă

(cu furia unui animal sălbatic)

într-o secundă

aș dărâma ușa

în mine

vântul să bată în rafale

albe

printre gânduri.

                                      25.Octombrie.2019