Ultimul duel

în dimineața,

în care m-am născut

mi-a murit libertatea

și a fost vândută unui taxidermist

ce nu mai voia să împăieze animale...

a început să se plimbe prin târguri bizare

prin maternități,

ba chiar și prin cimitire

cumpărând tot ce le murea oamenilor

sau nu mai aveau nevoie...

de atunci privesc

cerul

doar cu ochii lipiți de fereastra

odăii mele,

devenită ca un fel de închisoare

dar cu ușa care se deschide

fără zăvor

și fără folos

căci

nu sunt un fluture să zbor...

tetrapareză spastică îmi ține picioarele legate

ca lanțul

cu o bilă mare

de parcă aș fi un ucigaș

în serie.

 știi...

tare mult,

mi-ar fi plăcut să sar și eu

măcar

odată șotronul.

așa cum sare timpul peste mine,

sau să înalț zmeie

din hârtii

roz.

...aș fi alergat să sărut ploaia

pe asfalt

dar...

poate în loc să spun

ce aș fi putut să mai fiu mai presus

de vise

și mai sus

decât orice...

 ar trebui să-ți spun:

-omule

nu te vinde

pentru o mină de aur

ce ar putea să te coste

mai mult decât

ai!

-ridică-ți capul

și privește-ți viața în ochi

ca și cum,

ar fi ultimul duel

cu moartea!

                                        8.Octombrie.2019